Gândesc liber, exist. CURAJ, UN KIL-DOUĂ

Gândesc liber, exist. CURAJ, UN KIL-DOUĂ
Publicat: 01/10/2016, 21:55

Tot de la Traian Băsescu avem și definiția: „ este format din: ofițeri importanți din serviciile de informații, judecători de pe toate treptele justiției (tribunale, curți de apel, ICCJ), procurori din parchetele de pe lângă tribunale, curți de apel și ICCJ, ofițeri superiori și generali din Ministerul de Interne, ofițeri și generali din MApN, profesori universitari și funcționari din ministere și agenții guvernamentale bine așezați pe funcții de directori, șefi de serviciu, șefi de birouri. În multe situații, membrii își angajează soțiile, copiii și alți apropiați în instituțiile pe care le conduc”.

Acum, că iarna care-l așteaptă nu pare a fi ca vara Președinției sale, n-ar putea Traian Băsescu să ne spună tot Adevărul despre Sistem și oamenii lui, foștii lui loiali? Un mic autodenunț. Fără sifon. De sezon.

Și-ar recâștiga respectul pierdut al multora!

Am evita astfel, în decembrie, o nouă victorie a Sistemului împotriva poporului român.

Care popor, sau unii dintre noi mai fraieri, crede încă în libertate, democrație, niște fleacuri cum ar fi și cărțulia roșie pe care în lunga vară de 10 ani, președintele Băsescu a avut-o tatuată pe piept. La batistă.

Curaj, Traiane, poporul e cu noi!

Că armată tot nu mai avem, după 25 de ani de carnaval!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
×